De unde s-au luat victimele despre care au început să vorbească mass-media ruseşti? „Pe teritoriul cartierului general al trupelor de pacificare ale Federaţiei Ruse a nimerit un obuz lansat din instalaţia „Grad”, a fost afectat un şir de clădiri…”

Reproducerea tabloului evenimentelor

Despre viziunea mea asupra motivelor şi consecinţelor războiului din Caucaz, am scris în articolul „Războiul ruso-georgian: pricini şi urmări”, dar deloc mai puţin important e să se pătrundă în esenţa celor întâmplate acolo în realitate şi în ce consecutivitate, în special cât priveşte atacul asupra pacificatorilor ruşi. În acest scop, am decis să reproduc cronica evenimentelor din 7 şi 8 august, bazându-mă pe comunicatele mass-media şi mărturiile jurnalistului Ruslan Iarmoliuk, de la postul de televiziune „Inter” şi reportajul acestuia, realizat pentru acest canal.

Apropo, articolul său a generat mare vâlvă. Pentru unii el a devenit ceva de genul unui drapel, adică de confirmare suplimentară a acţiunilor criminale ale autorităţilor georgiene, alţii l-au calificat dezinformare, răspândită pe teritoriul Ucrainei de către serviciile speciale ruseşti, prin intermediul unor jurnalişti cumpăraţi. Deşi, după mine, lucrurile stau cu totul altfel. Eu, cel puţin, nu am motive să nu-i dau crezare autorului. Materialul său într-adevăr constituie o interesantă sursă suplimentară de informaţie, care permite confruntarea unor sau alte date despre evenimentele produse la Ţhinvali în zilele de 7 şi 8 august, răspândite de mass-media.

Vreau să menţionez din capul locului că voi utiliza doar acea informaţie a telejurnalistului pe care el a cules-o aflându-se nemijlocit în centrul evenimentelor. Şi voi face abstracţie de datele pe care el le-a furnizat cu referire la spusele altora.

Dacă ţineţi minte, era odată un film, „Blocada”, în care actorul Mihail Ulianov interpreta rolul lui Jukov. În pelicula cinematografică în cauză era un moment când în statul-major, unde asista Jukov, a intrat un militar, comunicând că în Leningrad au intrat tancurile germane. Indignat, Jukov îl întreabă: „Le-aţi văzut personal? Nu, se prea poate că acestea nu erau deloc tancuri, ci nişte blindate uşoare, şi nu e exclus că ele puteau fi văzute nu în oraş, ci în suburbie”. Numindu-l „panicard”, Jukov îl alungă pe ofiţer din statul-major.

Pe timp de război, destul de des, informaţia reală, transmisă de mai multe ori din gură în gură, creşte asemenea unui boţ de zăpadă, tăvălit de copii prin curte, căpătând nuanţe şi amănunte incredibile, care încep să-şi trăiască propria lor viaţă. Ca rezultat, multă lume începe să creadă în ea în modul cel mai sincer, dacă ea le justifică imaginaţia… La mijloc e reacţia psihologică a unor oameni simpli, care s-au pomenit la un război început de politicieni, dar sub gloanţe mor ei înşişi.

Iată de ce resping ştirea jurnalistului despre tanchiştii georgieni care, cică, au tras într-un autoturism „Jiguli” în care se aflau şi nişte copilaşi. Nu pentru că acest lucru nu putea să se întâmple, în principiu, ci deoarece reporterul Ruslan Iarmoliuk nu a fost martor ocular la cele relatate de el. De altfel, orice instanţă de judecată nu ia niciodată în seamă spusele unui martor, dacă informaţia cutare a ajuns la urechile sale din vorbele altora.

Prin urmare, judecând după notiţele telejurnalistului şi ştirile mass-media, se poate conchide că la începutul lunii august, situaţia din Osetia de Sud s-a acutizat brusc. La 7 august au fost deja declanşate acţiuni militare pe întreg teritoriul rebel. Adică, în scurt timp, s-a înteţit schimbul de focuri între cele două părţi, a crescut, de asemenea, numărul morţilor şi răniţilor. Au fost înregistraţi răniţi şi în rândurile pacificatorilor georgieni.

În aceeaşi zi, Saakaşvili se adresează părţii osete cu propunerea de a înceta focul. Dar, se vede, rubiconul fusese deja trecut şi, în realitate, Saakaşvili a decis să adopte varianta soluţionării cu forţa a conflictului. Pe la ora 11 seara, începe tirul de artilerie menit să pregătească luarea cu asalt a oraşului Ţhinvali. Astfel, conform datelor lui Iarmoliuk, după prima salvă, un proiectil „Grad” cade pe teritoriul unităţii unde sunt dislocate trupele militare de menţinere a păcii.

Apoi, după cum menţionează jurnalistul, pe teritoriul dat mai cad nişte obuze. Potrivit lui, „salva a doua şi a treia au transformat orăşelul militar în ruine”. Relatarea este formulată în aşa fel încât se poate înţelege că, chipurile, întreg tirul a fost orientat asupra acestui orăşel. Nu pun la îndoială, în acest caz, spusele lui Iarmoliuk, deşi există nişte întrebări vizavi de corectitudinea formulării respective. Astfel, din informaţia matinală (de a doua zi, 8 august) pusă pe post de mass-media ruseşti (primul bloc de ştiri, al doilea), aflăm că „pe teritoriul dislocării pacificatorilor ruşi a căzut un proiectil lansat din instalaţia tip „Grad” (precum vedem, unul). A fost deteriorat un şir de edificii”. Cel mai important lucru în această ştire este acesta: „morţi sau răniţi printre pacificatori nu s-au înregistrat”. În afară de aceasta, Iarmoliuk nu pune la îndoială faptul că anume militarii georgieni au supus focului teritoriul cu pricina. Dar trupele osete, potrivit datelor mass-media ruseşti, de asemenea, au în dotare instalaţii tip „Grad” şi unde, în ce mod au fost puse în aplicare acestea, nu se ştie (grani.ru; gazeta.ru).

Mai mult, în mod obiectiv, militarii georgieni nu erau interesaţi de atacarea şi nimicirea pacificatorilor ruşi, or, acest gest ar fi servit drept motiv indubitabil pentru implicarea în acţiunile de luptă a Rusiei, războiul pe care Georgia nu avea nicio şansă să-l câştige. Anume despre pericolul provocărilor din partea militarilor sud-oseţi este vorba în comunicatele mass-media (de exemplul acestora: primul comunicat, al doilea, al treilea).

În acelaşi timp, ceva mai aproape de ora 2 de noapte, potrivit agenţiei REGNUM, tehnica militară rusă a pornit spre Osetia de Sud prin tunelul Rok. Adică, în realitate, încă până la apariţia oricăror fapte privind moartea unor pacificatori ruşi. Deşi, acest ordin, potrivit unor alte date, a răsunat la ora 4 dimineaţa.

Precum informează în continuare jurnalistul, la ora 4.30, el, împreună cu alţi reporteri, au hotărât să se mute din hotel pe teritoriul unităţii şi acolo nimereşte într-un pseudobunkăr, în care, aşa cum s-a dovedit, demult se aciuaseră toţi ostaşii pacificatori.

La ora 10 s-a instalat o linişte de cinci minute. Jurnaliştii şi oamenii paşnici ies la suprafaţă şi se îndreaptă spre Punctul de Control (КПП). După asta tirul este relansat. Se trage nemijlocit asupra unităţii sau salvele răsună undeva dincolo de hotarele ei, nu este prea clar din spusele lui Iarmoliuk. Luând în consideraţie faptul că în incinta Punctului de Control ei stau întinşi pe podea şi doar aud exploziile, se poate presupune că acestea răsună undeva alături, în stradă. După tirul de artilerie de două ore, adică în jurul orei 12, în preajmă apar tancurile georgiene, unul dintre care, nu ştiu de ce, intră pe teritoriul unităţii şi deschide focul asupra clădirilor rămase întregi.

Iată că aici apar întrebările… În primul rând, în modul cel mai sigur, aceste tancuri au fost doborâte în afara perimetrului unităţii. Acest fapt este ilustrat în reportajul televizat al lui Iarmoliuk. În al doilea, dacă, bineînţeles, membrii echipajului nu sunt bolnavi psihic, tancurile nu trag din neavând ce face asupra unor case oarecare, întrucât astfel rămân fără proiectile. Tancul trage ca replică în direcţia de unde este atacat. Adică, se prea poate, asupra acestui tanc a tras cineva din casele de alături, dar, la sigur, nu au făcut-o pacificatorii.

Astfel, Iarmoliuk a ilustrat toate evenimentele care s-au produs pe teritoriul unităţii militare de pacificatori. Fiţi atenţi, nu răsună nici un cuvânt despre morţi şi răniţi. Nu se pomeneşte despre ei nu doar în articol, ci şi în reportajul televizat al autorului în cauză. Dacă aceştia existau, el nu putea să nu informeze despre asta, pornind de la faptul că acest lucru trebuia să se întâmple în văzul său.

Şi atunci de unde s-au luat morţii despre care au început să comunice mass-media ruseşti? Aşa, de exemplu, la ora 10.53, „Pravda.Ru” informează că „printre pacificatorii din Osetia de Sud sunt morţi”. Drept sursă serveşte comandamentul pacificatorilor. Iar dacă trecem pe pagina web, unde ar trebui să figureze şi datele privind morţii, dăm doar de informaţii cu privire la răniţi. Care, de altfel, au fost răniţi nu pe teritoriul unităţii, ci undeva la nişte posturi care nici măcar nu sunt indicate.

Aceeaşi ştire, despre morţi şi răniţi, la ora 11.04, o inserează „Gazeta.ru”, cu menţiunea că victimele au apărut în rezultatul nimeririi unor obuze în cazarma soldăţească. Şi fără a se sufla o vorbă despre numărul morţilor şi răniţilor.

Ceva mai încolo, e şi mai şi. Următoarea ştire despre moartea a ceva mai mult de 10 pacificatori apare doar la ora 16.53, cu trimitere la „Interfax”. Da, se comunică următoarele: „în rezultatul tirului de artilerie lansat de trupele de forţă georgiene asupra unităţii în care sunt încartiruiţi pacificatorii ruşi (sublinierea îmi aparţine – B.K.), mai bine de 10 militari au fost omorâţi, iar în jur de 30, răniţi”. Adică, nu în altă parte, unde, teoretic, ar fi putut fi omorâţi pacificatorii ruşi. Dar despre toate evenimentele din perimetrul unităţii a relatat martorul nostru ocular. Şi despre careva morţi sau răniţi el n-a comunicat nimic. Dorinţă de a rosti nişte neadevăruri, mai ales după situaţii atât de tragice, el n-a avut.

E cazul să menţionăm că deja după ora 12 de zi pe teritoriul Osetiei de Sud au intrat trupele regulate ale forţelor militare ale Rusiei şi au început ciocnirile cu militarii georgieni (drept exemplu serveşte un alt comunicat) şi printre militarii ruşi chiar că au fost înregistraţi morţi şi răniţi. Se pare că anume ei s-au transformat în acei „pacificatori” despre care au început ulterior să povestească reprezentanţii comandamentului forţelor militare ale Federaţiei Ruse.

Astfel, în baza unui volum enorm de comunicate mass-media, de care dispun, se poate afirma cu toată certitudinea că informaţia difuzată de presa scrisă şi electronică rusească, cu privire la pacificatorii omorâţi intenţionat de către militarii georgieni, constituie o minciună sfruntată, un neadevăr cinic, menit să justifice invazia armatei ruse în Georgia.

Un capitol aparte ar trebui să-l constituie analiza pierderilor suportate în acest război, mai ales cât priveşte populaţia paşnică, pentru că anume ea a servit în calitate de al doilea motiv pentru intervenţia Rusiei, dar această analiză trebuie efectuată cu aceeaşi migală şi ne vom opri la ea într-un alt articol. Dar deja la ora actuală este destul de clar că avem de a face cu o dezinformare făţişă din partea Kremlinului.

Boris Kuşniriuc, www.unian.net (traducerea din rusa de ziarul Flux)